Un pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat cu accident vascular (AVC), a plecat acasă după 60 de zile de tratament

Un pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat cu accident vascular (AVC) ischemic acut pe dreapta, a plecat acasă după 60 de zile de tratament, îngrijiri medicale și reabilitare prin kinetoterapie în cadrul Secției ATI2, de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă.
Succesul acestui caz tratat constă și în adresarea imediată la medic, adică pacientul a ajuns în fereastra terapeutică de timp, moment în care se poate efectua revascularizarea vasului ocluzionat. Astfel, echipa multidisciplinară de medici specialiști a acționat imediat prin procedura de revascularizare intervențională- trombaspirație activă din artera carotidă internă dreapta și trombectomie mecanică din segmentul M1 al arterei cerebrale medii drepte.
În ziua externării, pacientul, o persoană pozitivă și activă, a făcut glume și a mulțumit din inimă personalului medical care i-au salvat viața.
Costurile financiare ale cazului rezolvat au constituit 208,154.760 de lei și au fost integral acoperite de către CNAM.
Menționăm că perfecționările continuu a medicilor profesioniști de la IMU și a schimbului de experiență obținut datorită deschiderii, recent, a Centrului comprehensiv AVC din cadrul IMSP Institutul de Medicinǎ Urgentǎ, tratarea pacienților cu astfel de afecțiuni se efectuează după un protocol realizat de experți naționali și internaționali și fiecare minut este bine planificat pentru ca pacientului să-i fie salvată viața, fără nici un deficit neurologic și să-și poată reveni ușor fără discomfort sau ajutor.
Echipa medicală care a participat la tratarea pacientului este formată din:
Dr. Diana Manea, Vicedirector medical;
Dr. Igor Maxim, Vicedirector medical;
Dr. Diana Boleac, șefă secție ATI2;
Medici ATI2: Ana Guzun, Mihail Popili, Cristina Grosu;
Irina Surdu, asistentă medicală superioară;
 Dr. Serghei Cobîlețchi, șef Departament ATI;
 Dr. Eremei Zota, șef Departament Neurologie;
 Dr. Igor Crivorucica, șef Secție BCV;
Dr. Dumitru Cernobrov, șef Secție Stroke;
Dr. Victor Andronachi, șef Departamentul de Neurochirurgie;
Dr. Roman Smolnițchi, șef Laboratorul de Medicină Intervențională;
 Petru Breabin, medic kinetoterapeut;
 Vasile Roșioru, medic DMU.
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.