Un pacient de 47 ani a suportat, cu succes, o intervenție chirurgicală complicată care a durat timp de 9 ore. Medicii specialiști neurochirurgi din Secția Neurochirurgie Nr. 2, au salvat viața pacientului diagnosticat cu tumoare gigantă bifrontală. Edem cerebral marcant. Hipertensiune intracraniană.
La internare pacientul era în stare gravă. Nu se putea mișca, merge desinestătător, era dezorientat și avea probleme cu memoria.
După operație, după ce a fost efectuată ablația tumorii gigante bifrontale, pacientul s-a aflat sub supravegherea medicilor din cadrul IMSP Institutului de Medicină Urgentă și a urmat tratamentul medicamentos. Bucuria membrilor familiei a fost faptul că pacientul se deplasa desinestătător și avea o stare generală mai bună.
În semn de respect, membrii familiei au trimis o scrisoare de mulțumire.
Costurile financiare în sumă de 67.700 lei au fost integral acoperite de către CNAM.
Echipa medicală care a participat la tratarea pacientului este formată din:
Dr. Diana Manea, director;
Dr. Victor Andronachi, șef Departamentul de Neurochirurgie;
Dr. Roman Postolache, șef Secție Neurochirurgie Nr. 2;
Dr. Diana Zagadailov, șef Departament Imagistică;
Dr. Boris Leontii, șef DCMU;
Dr. Iulian Glavan, conferențiar, medic chirurg;
Anastasia Andrianova, medic rezident;
Dr. Mihai Popili, medic anesteziolog;
Dr. Alexandru Cordon, medic DMU;
Dr. Carolina Tuciac, medic radiolog-imagist;
Sanda Calancea, medic rezident;
Tatiana Bunescu, asistenta superioară Secția Neurochirurgie Nr. 2 și toate asistentele medicale din Secție.