Echipa de asistente și asistenți medicali de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă au sărbătorit ziua lor profesională

Echipa de asistente și asistenți medicali de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă au sărbătorit ziua lor profesională și au primit felicitări, diplome, dar și o surpriză muzicală.
Vice directorul medical Igor Maxim a adus un mesaj de felicitare din partea conducerii institutului, mulțumindu-le pentru dedicație și grija față de pacienții suferinzi.
”Activitatea pe care o realizați zilnic vine în consolidarea rezultatelor acțiunilor noastre comune – de a trata pacienții. Munca Dvs. nu poate fi apreciată decât prin termeni de excelență, onestitate și dăruire. Sunteți modele de empatie și compasiune pentru societate”, a menționat Igor Maxim.
La evenimentul oficial a participat și Vice directorul medical Rodica Scutelnic, dar și președintele Comitetului Sindical IMSP IMU, Cornel Chiaburu.
Asistenta superioară șefă, Olga Pinteac a evidențiat rolul important al asistenților medicali în îngrijirea pacienților, dar și a mulțumit noilor angajați pentru implicarea lor. ”Este de apreciat la superlativ efortul pe care îl depuneți în fiecare zi pentru starea de bine a pacienților. Ați demonstrat exemple de eroism și ați mers înainte chiar și atunci când nu mai puteați – în perioada pandemiei – o demonstrați și în continuare, acordând asistență medicală refugiaților din țara vecină. Prin mâinile voastre calde și inimile pline de grijă aduceți vindecare și speranță”, a spus Olga Pinteac.
Mai multe asistente medicale au primit Diplomă de la Asociația de Nursing, dar și cadouri mai speciale. Iar în partea a doua a evenimentului, asistentele medicale au primit o doză grandioasă de energie pozitivă ascultând sau dansând pe muzica vioae a interpretei Adriana Ochișanu.
Mulțumim pentru suportul financiar Comitetului Sindical IMSP IMU, președinte Cornel Chiaburu.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.