O delegație din Germania a realizat o vizită de documentare și informare la IMSP Institutul de Medicină Urgentă

Ieri, o delegație din Germania a realizat o vizită de documentare și informare la IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU).

Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), ai Systems for Business Solutions (SBS), precum și reprezentanți a 10 companii private germane din domeniul medical. Aceștia au stabilit relații de colaborare cu administrația IMU.

Directoarea instituției, doamna Diana Manea, a prezentat detalii despre activitatea impresionantă a echipelor de intervenție disponibile 24 de ore, despre intervențiile chirurgicale complexe și despre inovațiile tehnologice implementate. De asemenea, a subliniat aspectele care necesită îmbunătățiri, evidențiind oportunitățile de dezvoltare și integrare europeană, care pot contribui la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

”Acest angajament față de standardele europene este esențial pentru asigurarea unei asistențe medicale moderne și eficiente în Republica Moldova. Iar colaborarea nu doar că va îmbunătăți infrastructura de sănătate, dar va contribui și la apropierea Republicii Moldova de standardele Uniunii Europene, facilitând astfel accesul pacienților la servicii medicale de calitate”, a menționat doamna Diana Manea.

În acest proiect sunt implicate companii germane care oferă produse și soluții în sectorul asistenței medicale, în special în domeniul tehnologiei medicale și e-health. Scopul acestor inițiative este extinderea prezenței lor pe piețele din România și Republica Moldova, în paralel cu sprijinirea procesului de integrare europeană prin transferul de tehnologie și expertiză.






 

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.