O echipă de medici,ortoped-traumatolog, din cadrul Departamentului de Ortopedie și Traumatologie al Institutului de Medicină de Urgență a realizat, cu succes, mai multe intervenții chirurgicale de protezare totală a umărului – fiind, în prezent, singura instituție din țară unde se efectuează astfel de proceduri complexe.
La începutul lunii decembrie 2024, pacienta Ludmila Ugrinschi a beneficiat de o proteză de umăr pe partea stângă. Aceasta suferea de mai mulți ani de dureri articulare insuportabile și de limitări severe ale funcției membrului superior, fiind diagnosticată cu omartroză la umărul stâng.
Intervențiile fac parte din programul național „Protezarea articulațiilor mari”, astfel atât operația, cât și implantul au fost acoperite integral de CNAM, costurile ridicându-se la aproximativ 100.000 de lei.
La mai bine de o lună după intervenție, pacienta s-a prezentat la o vizită de control, unde a remarcat îmbunătățiri semnificative în mobilitatea mâinii. De asemenea, a transmis un mesaj de recunoștință medicilor care i-au redat calitatea vieții.
”Sunt recunoscătoare echipei medicale care a participat la intervenție, mulțumesc asistentelor medicale care se comportă foarte frumos cu noi, pacienții. Mulțumesc din suflet medicilor, în special dlui Hîncota, pentru că este un erou pentru mine.”
Echipa medicală este formată din:
Dna Diana Manea, directoare IMSP IMU;
Dl Igor Maxim, vice director medical IMSP IMU;
DI Serghei Cobîlețchi, șef Departament Anestezie și Terapie Intensivă;
Dl Dumitru Hîncota, medic ortoped-traumatolog, doctor în științe medicale, șeful Departamentului de Ortopedie și Traumatologie;
Dl Sergiu Ursu, medic ortoped-traumatolog, doctor în ştiințe medicale;
Dl Vasile Golubaș, medic traumatolog-ortoped;
Dna Natalia Stefanțov, medic anesteziolog;
Dna Ana Dulci, asistentă medicală superioară Secția Traumatologie;
Dna Profira Manolachi, asistentă medicală de pansamente.